Dr. Oana Andrei
Diploma europeană de subspecialitate în strabism și oftalmologie pediatrică.
În perioada 24–26 septembrie 2026, Bucureștiul a găzduit cea de-a 51-a reuniune a European Paediatric Ophthalmological Society (EPOS), dedicată provocărilor actuale din oftalmologia pediatrică. Reuniunea a adus împreună 411 medici oftalmologi din 39 de țări, oferind un cadru pentru schimbul de experiență, prezentări științifice și dezbateri despre practica clinică și îngrijirea micilor pacienți.
Organizatorul local al reuniunii a fost Dr. Daniela Cioplean, președinta Societății Române de Strabologie și Oftalmologie Pediatrică, vicepreședinta European Strabismological Association (ESA) și medic în cadrul Clinicii Oftapro din București. Întâlnirile cu invitații de onoare și certificarea ca specialiști de onoare EBO în strabism și oftalmologie pediatrică se regăsesc printre momentele surprinse în galerie. Videoclipul de la încheierea congresului păstrează aplauzele la scenă deschisă adresate Dr. Daniela Cioplean, în semn de apreciere pentru organizarea reuniunii.
Examenul european de subspecialitate FEBOS-SP oferă recunoașterea pregătirii și expertizei în strabism și oftalmologie pediatrică. Promovarea acestuia conferă diploma Fellow of the European Board of Ophthalmology Specialist Diploma in Strabismus and Pediatric Ophthalmology.
Trei medici din România au obținut diploma prin promovarea examenului:
Diploma europeană de subspecialitate în strabism și oftalmologie pediatrică.
Diploma europeană de subspecialitate în strabism și oftalmologie pediatrică.
Diploma europeană de subspecialitate în strabism și oftalmologie pediatrică.
În anul 2026, Dr. Daniela Cioplean a primit diploma Honorary Fellow of the European Board of Ophthalmology Specialist Diploma in Strabismus and Pediatric Ophthalmology.
SRSOP este o organizație profesională a medicilor oftalmologi cu preocupări în domeniul oftalmopediatriei. Fondată în anul 2001 de către Prof. Doctor Cristina Vlăduțiu împreună cu alți 6 membri co-fondatori, SRSOP a ajuns în prezent la peste 250 de membri.
SRSOP finanțează anual stagii observaționale și hands-on, în clinici din străinătate și din România, pentru medicii care vor să își dezvolte expertiza în strabism și oftalmologie pediatrică.
Poți aplica dacă ești membru SRSOP cu cotizația la zi, medic oftalmolog specialist sau primar.
Bursierii SRSOP 2026: Dr. Ana Maria Alaiba – bursă externă, University Hospital Antwerp · Dr. Lavinia Sârbu și Dr. Diana Șerbu – burse interne
© 2026 Toate drepturile rezervate SRSOP - Designed with by Digital Agency