Adunarea Generală a Membrilor SRSOP

  • Acasă
  • Adunarea Generală a Membrilor SRSOP

Stimați colegi,

Convocăm Adunarea Generală a Membrilor SRSOP pentru data de 4 aprilie 2025, ora 10:30 - 11:00.
Pentru că timpul rezervat adunării este foarte scurt și dorim să fie valorificat la maximum, vă supunem atenției, cu suficient timp înainte, raportul Președintelui și al Trezorierului, pentru a putea fi aprofundat. Acestea vor fi supuse aprobării AG în cadrul ședinței, prin vot deschis.
Dacă aveți sugestii pentru completarea ordinii de zi cu alte subiecte concrete, vă rugăm să ni le trimiteți pe adresa de e-mail srsop@srop.ro.

Ordinea de zi propusă a Adunării Generale:

  1. Aprobarea ordinii de zi
  2. Raportul Președintelui Societății Române de Strabologie și Oftalmopediatrie, Dr. Daniela Cioplean
  3. Raportul Trezorierului, Dr. Oana Andrei

Cele două rapoarte pot fi descărcate accesând butoanele de mai jos pentru a putea fi citite atent și, ulterior, supuse aprobării Adunării Generale a Membrilor, în cunoștință de cauză.

  1. Despre continuarea manifestărilor online – va continua „Picătura”?
  2. Despre implementarea unui sistem de burse SRSOP pentru tinerii colegi – vom veni cu propuneri concrete.
  3. Alegeri 2026 – propunere de desfășurare online, metodă sigură și transparentă. Suntem obligați prin lege să organizăm aceste alegeri în mai 2026, când expiră mandatul actualului board. Invitație pentru pregătirea candidaturilor.
  4. Congresul EPOS (European Pediatric Ophthalmology Society) 2026, septembrie, București.
  5. Critici, propuneri și sugestii.

În numele boardului,
Președinte, Societatea Română de Strabologie și Oftalmopediatrie
Dr. Daniela Cioplean